Tuesday, 14 June 2011

Expoziţie de carte şi port popular românesc, 20 iunie 2011, orele 18.30 , la sediul Ambasadei din 1 Belgrave Square, Londra





Expoziţie de carte şi port popular românesc

20 Iunie 2011, orele 18.30 – În prezenţa Ambasadorului României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Dr. Ion Jinga, la sediul Ambasadei din 1 Belgrave Square, SW1X 8PH, va avea loc “Expoziţia de carte şi port popular românesc” organizată de Asociaţia Română din Ţara Galilor împreună cu Societatea Românca.

Evenimentul are drept scop prezentarea valenţelor portului popular românesc şi reuneşte următorii invitaţi:

- Dl. Vasile Timiş, Secretar de Stat, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional;
- Conf. Univ.Dr.Paula Popoiu, Director General, Muzeul Satului –Bucureşti;
- Conf.Dr. Elena Tirziman, Director General, Biblioteca Naţionala a României;
- Dr. Sanda Miller, scriitor şi lector universitar;
- Drd. Ionela Flood, scriitor, preşedintele Societăţii Românca

Conf. Univ Dr. Paula Popoiu va vorbi despre portul popular iar patru tineri români purtând costume naţionale vor pune în valoare culoarea şi farmecul tradiţiilor păstrătoare ale spiritului românesc.

Asociaţia Română din Ţara Galilor va face o donaţie de carte şi costume populare Ambasadei României la Londra.

Conf. Dr. Elena Tirziman va prezenta fondul de carte care face obiectul donaţiei, în dialog cu publicul.

Lansarea volumului de poezie Parfumul Ingerilor, de Ionela Flood, va completa programul serii. Cartea cu ilustraţii realizate de Ioan Astalus, Adina Romanescu, Petre Vlaic, Amy Lee şi Adela Ursache, este însoţită de un CD multimedia.




Evenimentul va include, de asemenea, un recital susţinut de pianista Diana Ionescu.

Acest proiect iniţiat de Ştefan Giurcă, membru fondator al Asociaţiei Române din Ţara Galilor, se bucură de sprijinul Administraţiei Prezidenţiale, Ambasadei României la Londra, Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Bibliotecii Naţionale a României, Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” – Bucureşti, Ansamblului Folcloric Busuiocul Bacău, precum şi al Televiziunii Române.

Va rugam sa confirmati prezenta Dvs. la acest eveniment pana la data de 18 iunie pe adresa email:ionela@talktalk.net sau sms la tel 07515253584.

Ionela Flood-Societatea Românca si Stefan Giurca-Asociaţia Română din Ţara Galilor

Sunday, 22 May 2011

Societatea Românca participă la Aventura poetică europeană , Madrid 24 - 31 mai 2011



RoMadrid Cultural Culb va realiza în perioada 24 - 31 mai 2011 cursurile de formare "Aventura poetică", un proiect Tineret în Acţiune, sprijinit de Uniunea Europeană şi implementat în colaborare cu Institutul pentru Tineret, Ministerul Sănătăţii, Politicii Sociale şi Egalitate, care urmăreşte îmbunătăţirea cunoştinţelor, abilităţilor şi a competenţelor profesionalilor care lucrează cu tineri cu dificultăţi de integrare socio-culturală, folosind poezia ca metodă de includere.

Cursul de formare va avea loc in localitatea El Berrueco în Sierra Norte un decor proaspăt pentru sesiunile regulare de muncă şi pentru a ne bucura cu toţii de natură. În căutare de inspiraţie participantii vor poposi in El Castillo de El Berrueco si în diferite alte locaţii din Madrid unde vor asista si participa la diferite evenimente publice avand si o excursie în Cuenca pentru stimularea creativitatii. Pe parcursul celor 8 zile ale acestui curs de formare vom uni într-un proces de învăţare reciprocă participanţi din 11 ţări: 10 membri UE: Bulgaria, Spania, Estonia, Franţa, Ungaria, Olanda, Italia, Marea Britanie, România, Slovenia şi Turcia

Activităţile propuse includ: practicarea expresiei poetice individuale şi de grup, creaţie poetică, descoperirea naturii şi a mediului cultural ca sursă de inspiraţie, etc. Principalele metode de lucru combină educaţia formală şi non-formală precum şi cea vizuală, auditivă şi chinestetică.

Se promoveaza cu aceasta ocazie 19 poeti (12 de origine româna) in evenimentele publice la care invitam toate persoanele, indiferent de limba ce le macina sau gâdila cuvântul si gândul in ritm poetic.

Impreună cu cele 11 organizaţii din tari membre ale Uniunii Europene participante sunt invitati sa ia parte la acest proiect membri ai publicului larg iubitori de poezie precum si personalitati ale vietii literare europene.

Prezenţa Societaţii Românca in cadrul acestui proiect este coordonată de către Ionela Flood, prezentând cu aceasta ocazie proiectele artistice si publicistice ale membrilor si colaboratorilor asociaţiei:

''Antologia scriitorilor români din intreaga lume''-STAR PRESS 2011
''Un român la curtea Regelui Juan''-autor Alexandru Petrescu
''Lumea satului''- autor George Smarandache
''Ecoul Luminii''-autor George Smarandache
"Tarmurile iubirii"-autor Ionela Flood-volum laureat al premiului ''Grigore Vieru'' decernat de către Liga Culturală pentru Unitatea Spirituală a Românilor de Pretutindeni
''Parfumul Ingerilor''-autor Ionela Flood, volum de poezie si CD multimedia
''Suflete casante''-autor Constantin T Ciubotaru
''Umor prin anchior''-autor Constantin T Ciubotaru

Ilustratie de carte -autori Ioan Astalus, Adina Romanescu, Adela Ursache, Amy Lee si Petre Vlaic
Expozitie de miniaturi vegetale-autor Ioan Astalus



EVENIMENTE PUBLICE:

M 24 Mai 2011, 16:00 – 18:30 – DESCHIDEREA OFICIALĂ ŞI CONFERINŢĂ DE PRESĂ – Centrul Comarcal de Humanidades “Cardenal Gonzaga”, La Cabrera, Sierra Norte, A1 Burgos; Participă: Cristo Peinado (primar La Cabrera), Ionut Neagu (Ambasada României în Regatul Spaniei) – Coordonatoare: Ariadna Petri 665 209 307

S 28 Mai 2011, 12:00 – 14:00 – Expozitie de Poezie - Recital de poezie cu Ionela Flood (Marea Britanie) – Participă Ligya Diaconescu si Vasile Marius Gîrniță. Expun: Vlad Nicoleta, Dragos Sechila, Dica F. Alexandru si Albulescu T. David (Lil' Crinal ATD) – Biblioteca Publică Municipală Aluche, Str. Camarena nr.10 – Coordonatoare: Dana Muresan – 915093625.

S 28 Mai 2011, 18:00 – 20:00 – Aventură Poétică în Libertad – Recital Poetic al invitaţiilor împreună cu anfitrionii- Participă: Ariadna Petri, Adela Beiu, Alexandru FlorInDica, Gelu Vlasin, Carlos Ruíz Hernández şi alti 14 poeţi reprezentanţi a celor 11 entitati colaboratoare. Ilustrare muzicală: Ramona Vergotti – pian. Café Libertad 8, Str. Libertad, Nr.8, M. Chueca L5/Gran Vía L 1,5 – Coordonatoarea: Ana Maria Donciu 625 861 925

L 30 Mai 2001, 19:00 – 21.00 – Aventură Poetică în Filozofie – înmanare certificatelor urmată de o a doua lectură de poezie. Participă: Dr. D. Rafael Orden Jiménez (Decan al Facultăţii de Filozofie) – Va avea loc la Facultatea de Filozofie, UCM, Av. Complutense s/n, M. Ciudad Universitaria – Coordonator: Ariadna Petri 665 209 307

M 31 Mai 2011, 11:00 – 12:00 – Închiderea oficială – Primaria El Berrueco, Piaţa Picota, nr.1, El Berrueco, Sierra Norte, Burgos A1 - Coordonator: Alexandru FlorInDica 600 261 681

FORMATORI:

Nebojsa Djeric, formator acreditat de Uniunea Europeană, cu experienţă în domeniul educaţiei non-formale şi formator de tineret implicat activ în domeniul ONG-urilor încă din 1995. Ca şi creator de proiecte, coordonator de proiecte, formator de tineret şi educator, a fost implicat în proiecte locale, naţionale şi internaţionale relaţionate cu formarea de tineret şi drepturile omului.

Ariadna Petri este preşedinta Asociaţiei Culturale RoMadrid Club. Licenţiată în Relaţii Internaţionale şi Economie la Universitatea la Westminster din Londra si studiile de master în Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale de la Universitatea Complutense de Madrid. A publicat o serie de poezii în cinci antologii literare şi în peste 26 de reviste literare în România, Marea Britanie şi Spania.

Alexandru Flor.in Dica, fondator al Asociaţiei RoMadrid, are o vastă experienţă în captarea atenţiei şi îmbunătăţirea competenţelor interdisciplinare ale tinerilor cu probleme de integrare socio-culturală, a imigranţilor cât şi a descendenţilor lor, prin artă, poezie, teatru şi activităţi recreative asistate .
De ce poezia? Pentru ca ea reprezintă pentru mulţi dintre noi un mod de a traspune sentimente în cuvinte, de a transmite într-un mod diferit experienţe, atitudini şi dorinţe. De fapt, a scrie poezie poate fi atât originea cat şi soluţia acestor probleme. Pentru majoritatea tinerilor, acest mijloc alternativ de exprimare este o eliberare de o povară - teama de a nu fi înţeles. Aceasta este baza a multor altor probleme atât personale cât şi de comportament, cum ar fi timiditatea, apatia socială, izolarea, xenofobia, etc Aceasta poate duce la un comportament anti-social, oferind un refugiu fals de la realitate, dar în acelaşi timp, cu ajutorul formatorilor calificaţi in educarea tinerilor, poate rezolva aceste probleme şi multe altele, oferind o punte de comunicare şi promovare, un instrument social şi o posibilă carieră pentru tinerii cu probleme de integrare socio-culturală, pentru imigranţilor şi descendenţii lor.
Vă încurajăm să participaţi la aventura noastră poetică!!







--
Círculo Poético RefleXos
Tel: +34 665 209 307
www.romadrid.net
http://www.romadrid.org
www.aaariadna.wordpress.com
http://www.facebook.com/event.php?eid=186713524713430

Sunday, 15 May 2011

Societatea ROMÂNCA participa la un eveniment cultural de exceptie la Centrul Cultural "Eugen Ionescu"




COMUNICAT DE PRESĂ

Primăria municipiului Slatina, Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ şi Asociaţia Culturală Center Inter Art. Centrul Internaţional de Artă România vă oferă prilejul unor întâlniri de suflet marţi, 17 mai 2011.
Cu începere de la ora 17,00 foaierul sălii de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu“ va fi gazda unui eveniment cultural de excepţie: INTERLUDICA.
În cadrul acestui eveniment veţi putea admira:
- Expoziţia de design absurd a studenţilor anului II Design din cadrul Univesităţii de Artă şi Design Cluj coordonaţi de prof. univ. dr. Cristian Cheşuţ, intitulată LOGICA ABSURDULUI.
- Expoziţia de ilustraţie de carte semnată Cristian Cheşuţ, intitulată MEMORII JUSTIFICATIVE.
- Sub titulatura AUTOGRAFE PE SUFLET veţi fi alături de scriitorul şi dramaturgul Cornel Udrea care vine de la Cluj cu o serie de cărţi dintre care una va fi prezentată publicului slătinean în mod special: Autoflagelează-mă, Silvestra!, apărută la Editura Pro Vita, Cluj. Tot aici va fi lansată şi cartea lui George Smarandache, Ecoul luminii, apărută la Editura Casa Ciurea, Slatina cu sprijinul Societăţii ROMÂNCA, înfiinţată în anul 2005 şi care organizează proiecte şi activităţi pentru membrii săi şi comunitatea din Londra şi Marea Britanie, în încercarea de a păstra vii tradiţiile, cultura şi limba română şi în a le face recunoscute şi respectate în noua ţară adoptivă, Marea Britanie. Va fi prezentă şi reprezentanta acestei societăţi, doamna Ionela Flood care vine din nou la Slatina după lansarea aici a volumelor de poezie „Ţărmurile iubirii“ şi „Parfumul îngerilor“.
- Târgul de carte umoristică HILARIA îşi propune a ne descreţi frunţile cu literatură şi dramaturgie de bună calitate, semnate de nume importante ale literaturii de astăzi.
- Subintitulată Filme la purtător cu Florin Piersic, HARAP ALB CU ... TVA este o prezentare a filmelor în care a jucat actorul Florin Piersic, începând cu Harap Alb.
- La ora ora 18,30 în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu“ va avea loc un recital extraordinar al actorului Dorel Vişan intitulat CUVINTELE CU OCHII MARI.
Evenimentul se înscrie între cele pe care Primăria municipiului şi Consiliul Local Slatina împreună cu Centrul Cultural „Eugen Ionescu“ şi Asociaţia Culturală Center Inter Art. Centrul Internaţional de Artă România le oferă slătinenilor, alături de alte spectacole de înaltă ţinută artistică.

Sunteţi aşteptaţi, ca de fiecare dată, să vă bucuraţi de prezenţa unor invitaţi de marcă ai literaturii, artei plastice şi teatrului.

Valeru Ciurea
George Smarandache

PRIMĂRIA SLATINA
CENTRUL CULTURAL „EUGEN IONESCU“ SLATINA
ASOCIAŢIA CULTURALĂ CENTER INTER ART.
CENTRUL INTERNAŢIONAL DE ARTĂ ROMÂNIA

Saturday, 23 April 2011

Hristos a Inviat!





Sarbatoarea Sfanta a Invierii Domnului sa reverse asupra voastra sanatate, belsug si bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfanta sa va ridice sufletele spre noi trepte spirituale si sa va insoteasca pasii pe drumul vietii.

Sarbatori Pascale fericite si luminoase cu bucurii si sperante implinite. Hristos a Inviat!

Ionela Flood



Te-ai coborat -muzica si versurile Corneliu Pavel
http://www.youtube.com/watch?v=PaLM5ZduH0k


Sf Treime-Icoana realizata de catre Aurelia Chiriac Carabinieru -Atelierul de iconografie al Societatii Romanca



Dar


Durerea striga in nestire
caci Adevarul s-a luat la harta
cu Omenirea dusa in ispita
pe-ntunecatele carari.

Caci ne-au cazut si pleoapele si gandul
Cand plansului-i venise randul
S-adune povara stransa pe comori
S-o curga in sirurile de cocori.


Cati ingeri s-au nascut pe cale
De nu ajunsera nici aripi, nici ninsoare
sa stinga flacara aprinsa cu Neindurare
de-atata Neputinta , Ura, Inselare?


De-atata plans si ganduri ferecate
De-al meu si-al tau si al Durerii
Pe marea de lacrimi adunate
Din cer ploua marunt si bland

Cu Pace si Mister.


Fragment din volumul Parfumul ingerilor de Ionela Flood, Ed Deliana, Bucuresti 2010




Sf Gheorghe-Icoana realizata de catre Aurelia Chiriac Carabinieru -Atelierul de iconografie al Societatii Romanca

Saturday, 25 December 2010

Sarbatori Fericite!

Sarbatorile de iarna sa va petreaca spre Anul Nou cu inocenta copiilor colindand spre inimile noastre si spre viitor! Sarbatori linistite cu pace si armonie!

Echipa Societatii Romanca
www.romanca.co.uk




Craciun Fericit

Craciun Fericit
sperantelor ascunse prin zapezi
colindelor revarsate princiar pe strazi

Craciun Fericit
Romanilor risipiti printre nameti
si candelei aprinse pentru Sfinti

Craciun Fericit
oricarui clinchet rasunand cosmopolit
din gandul mamei impletind colaci

Craciun Fericit
copiilor impartasiti in graiul stramosesc
cu acelesi radacini de Feti Frumosi

Craciun Fericit
si doinei rasunand in vechi trompeti
peste un viers ce-l risipim peste hotar

Craciun Fericit
cununei ce se coace in bobul adormit
si focului ce arde-n zarea de argint

Craciun Fericit cu steaua stralucind la infinit
iubirii nerostite pe Pamant

Craciun Fericit!

Ionela Flood Poezie din volumul Parfumul Ingerilor, Bucuresti 2010



Ilustratie de carte Parfumul Ingerilor- Colindul Crinului de Amy Lee


http://animoto.com/play/wgE1OgtJg0gZtwRJttpCHQ

Colindul Crinului de Ionela Flood, interpretat de Corneliu Pavel -fragment din Cd-ul promotional al volumului de poezii Parfumul Ingerilor, lansat la Congresul Spiritualitatii Romanesti , Alba Iulia 2010.

Thursday, 25 November 2010

Se deschide Biblioteca "Ioan Alexandru", prima bibliotecã româneascã din Glasgow

Se deschide Biblioteca "Ioan Alexandru", prima bibliotecã româneascã din Glasgow

Biblioteca "Ioan Alexandru " din Glasgow, Scoţia, se lanseazã vineri 26 noiembrie, între orele 12.00-14.00, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale la Parohia Ortodoxã Românã “Întâmpinarea Domnului” din Glasgow, acolo unde sunt gãzduite cele 4000 de titluri de carte în limba românã.

Biblioteca este deschisã în memoria scriitorului Ioan Alexandru, care a scris printre altele şi seria de “Imne” dedicate zonelor istorice româneşti.

Ideea acestui proiect a fost iniţiatã în urmã cu 2 ani la Congresul Spiritualitãţii Româneşti de la Alba Iulia, ca parteneriat între Biblioteca Judeţeanã “Petre Dulfu”, Fundaţia Asturian din Târgu-Mureş, Societatea Românca din Marea Britanie şi Liga Culturalã pentu Unitatea Românilor de Pretutindeni.
Realizarea proiectului beneficiazã de spaţiul generos al Parohiei Ortodoxe Române “Întâmpinarea Domnului” din Glasgow sub îndrumarea preotului paroh Marcel Oprişan, de donaţia de carte a Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” din Baia Mare şi suportul Consiliului Judeţean Maramureş. Binevenite sunt şi contribuţiile personale ale celor implicaţi în acest proiect.

Lansarea bibliotecii "Ioan Alexandru" în Glasgow face parte din proiectul “COMEUROBIB” iniţiat de Biblioteca Judeţeanã “Petre Dulfu” şi care vizeazã crearea unui spaţiu cultural românesc într-o serie de oraşe din strãinãtate. Pânã acum, proiectul a fost realizat în Ucraina, Budapesta, Viena, Spania, Republica Moldova.

Biblioteca "Ioan Alexandru" , care este cea de-a doua bibliotecã din Reţeaua de biblioteci Românca , dupã deschiderea în 2009 a bibliotecii "Mihai Eminescu" la Londra gãzduitã de doamna Daniela Rãileanu la Bookeeping Efficiency.

Începând de sãptãmâna viitoare, românii din Scoţia vor putea sã citeascã şi împrumutã cãrţi, sã se documenteze din tratate din domenii variate (sociologie, filosofie, afaceri şi jurnalism.), precum şi cãrţi pentru copii, albume, atlase, enciclopedii, dicţionare, cãrţi de poveşti, cãrţi de beletristicã dar şi ştiinţifice, toate în limba românã.

Membrii comunitãţii româneşti din Scoţia sunt invitaţi la deschiderea oficialã a bibliotecii "Ioan Alexandru ", la eveniment luând parte, pe lângã iniţiatorii proiectului, printre care Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” din Baia Mare, câţiva consilieri judeţeni, domnul Mihai Delcea şi doamna Ionela Flood preşedinta Societãţii Românca din Marea Britanie.

PROGRAM:

Recital susţinut de corul “Psalmodia Transylvanica” de la Facultatea de Teologie din Cluj condus de pãrintele profesor Vasile Stanciu.

Discurs susţinut de domnul Teodor Ardelean, directorul bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” şi oaspeţii sãi de la Consiliul Judeţean Maramureş.

Doamna Ionela Flood va prezenta un recital de poezie din volumul “Ţãrmurile iubirii”, câştigator al premiului Grigore Vieru 2009 şi al premiului prefecturii Alba Iulia, precum şi din volumul “Parfumul îngerilor”.

Pãrintele Vasile Stanciu de la Institutul Teologic din Cluj, va evoca memoria scriitorului Ioan Alexandru, pe care l-a cunoscut personal.

Prezentãrile de carte cuprind câteva noutãţi editoriale: broşura proiectului european "Invitaţie pentru compozitori 2010" -London Schubert Players Trust; "Parfumul Îngerilor"- de Ionela Flood; "Lumea satului – de George Smarandache; "Instantaneas en cuatro hilos -de Ariadna Petri si "Cuvintele luminii/The words of light" -de Ariadna Petri.

Expoziţie cu ilustraţie de carte din volumul “Parfumul îngerilor” de Ionela Flood, realizate de: Ioan Astalus, Amy Lee, Adina Romanescu, Adela Ursache şi Petre Vlaic.

Detalii şi contact pãrintele paroh Marcel Oprişan
111 Killin Street,
Glasgow,
G32 9AH

0781.776.2075
0141.237.2473
marceloprisan@yahoo.com

Vã aşteptãm la acest eveniment încãrcat de semnificaţii, sãrbatorind cu aceastã ocazie Ziua Naţionalã a României şi Ziua Naţionalã a Scoţiei, precum şi Ocrotitorul celor douã ţãri, Sfântul Andrei!

Ionela Flood
Societatea Românca
www.romanca.co.uk

Thursday, 18 November 2010

Asociatia Info Manager la Gaudeamus Book Fair 2010 cu "Invitatie pentru compozitori", "Parfumul Îngerilor" si invitati surpriza

Joi, 18 noiembrie, 2010, orele 19:00 – 21:00, vă invităm să participati la lansarea de carte care va avea loc la Gaudeamus Book Fair 2010, locaţie: Romexpo, etaj 3, standul Bursa de contacte 3.20, Bucureşti.


Program:

ora 19:00

Lansare broşură proiect european "Invitaţie pentru compozitori 2010" - autor Anda Anastasescu – London Schubert Players;



ora 19:30

Lansare de carte "Parfumul Îngerilor"- autor Ionela Flood;
ora 20:00



ora 20:30

Lansare de carte "Lumea satului – autor George Smarandache;


Lansare de carte "Instantaneas en cuatro hilos de Ariadna Petri;
"Cuvintele luminii/The words of light" de Ariadna Petri.




Prezintă : George Smarandache

Videoconferinta online realizata pe Skype cu ID -george smarandache- va asteapta fiti alaturi de noi la aceasta sarbatoare editoriala.

Contact: Leo Ghigu-0742033438, George Smarandache-0762996022

Detalii:
www.asociatiainfomanager.com
www.invitationtocomposers.co.uk
www.romanca.co.uk
www.espacioniram.com

http://ionelaflood.blogspot.com
http://circulopoeticoreflexos.espacioniram.com/
http://aaariadna.wordpress.com/



Un proiect realizat de Asociaţia Info Manager, Bucureşti în colaborare cu Societatea Românca, Londra; Espacio Niram, Madrid; Artejescal, Madrid; Circulo Poetico Reflexos, Madrid. Proiectul beneficiază de suportul deosebit al Gaudeamus Book Fair 2010.


Ionela Flood
Presedinte
Asociatia Info Manager
www.asociatiainfomanager.com